Sorana Cîrstea (locul 26 WTA) este cel mai bine clasată jucătoare din România, în ierarhia WTA, dată publicităţii la începutul acestei săptămâni.
Sorana s-a întors la Dubai, după un stagiu de pregătire la Monte Carlo și va petrece Crăciunul în orașul în care este rezidentă, după care va zbura în Australia, în ultimele zile din 2023. Românca a ieșit aseară în oraș, având o apariție fermecătoare la un restaurant, unde a servit cina.
Spre sfârșitul anului, Sorana se va deplasa la Brisbane, unde și-a anunțat participarea la turneul WTA, care se va desfășura în perioada 1-7 ianuarie, ceea ce înseamnă că petrecerea de Revelion va fi scurtă și moderată, în compania membrilor echipei ei, din care face parte antrenorul Thomas Johansson.
Românca este foarte mulțumită de colaborarea cu acesta, care i-a adus rezultate remarcabile în 2023, între care sferturi la Indian Wells, semifinale la Miami și sferturi la US Open.
„Thomas Johansson m-a făcut un pic mai conștientă de tot ce înseamnă tenisul. M-a învățat puțin IQ-ul de tenis. Cred că a fost unul dintre cei mai buni jucători la citirea jocului adversarilor când era pe teren și a avut cel mai bun IQ de tenis din circuit. Așa că mi-a împărtășit puțin asta.
Era un jucător care își citea foarte, foarte bine adversarul. Așa că mă învață și asta. Mi-am dat seama că acest lucru îmi lipsea complet. Întotdeauna am fost o jucătoare care m-am concentrat doar pe jocul meu și încă fac asta pentru că am un joc agresiv, dar el m-a făcut mai inteligentă.
Cred că din punct de vedere mental, felul în care mă face să văd tenisul este mult diferit de ceea ce eram obișnuită. A venit cu o viziune grozavă și puteți vedea că a fost un jucător de top. Puteți vedea că a câștigat un Grand Slam și puteți vedea de ce.
Deci, cu siguranță, cred că este un antrenor de top din toate punctele de vedere, atât din punct de vedere tehnic, tactic, dar mai ales mental. Cred că a fost o îmbunătățire uriașă în jocul meu și cu siguranță asta i se datorează lui Thomas.
Cred că în tenisul de astăzi, există destul de multă tactică și observ că mulți jucători au și analiști în echipa lor. Nivelul, mai ales acum, este foarte aproapiat încât totul se reduce la detalii. Sunt unul sau două lucruri, ori unul sau două puncte, ici și colo, care pot decide un meci.
Toți suntem diferiți și aceasta este frumusețea sportului. Cred că asta trebuie să facă un antrenor bun, trebuie să observe ce fel de jucător are. Așa că eu consider că Thomas a fost foarte bun să vadă ce fel de jucătoare sunt, ce funcționează pentru mine”, a spus Sorana, potrivit Firstpost.com.
Sorana Cîrstea va pregăti la Antipozi primul Grand Slam al anului 2024, care începe la Melbourne pe 14 ianuarie și se termină pe 28 ianuarie. Anul trecut, ea a avut o evoluție dezamăgitoare la Australian Open, fiind eliminată în turul I de Iulia Putintseva, din Kazahstan.
Irina Bara se menţine pe locul 184, cu 410 puncte, iar Miriam Bulgaru este pe locul 199, după o urcare de două locuri, cu 368 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER